O iubire mare, care parea eterna, sfarseste brusc, intr-un decor de cosmar: o camera de hotel insangerata, in care Aki isi gaseste sotul, Yasuaki, ranit, langa o tanara. Urmeaza divortul si o despartire lunga de zece ani. Un deceniu de singuratate, pentru ea, intr-o casatorie aranjata, pentru el, intr-un carusel al jocurilor periculoase, al intamplarilor amenintatoare, al legaturilor care-i pun in pericol viata. Se intalnesc. Si au curaj acum sa spuna ceea ce ar fi putut poate sa le salveze iubirea cu mult timp inainte: intrebari chinuitoare primesc raspunsuri mature, si fiecare are curaj sa se arate celuilalt asa cum este, fara masca, fara cenzura, fara conveniente. Va fi iubirea lor invinsa de timpul petrecut in lumi straine de ea? Vor accepta cei zece ani ca o pedeapsa pentru lasitatea de a nu fi luptat pentru ei, pentru relatia lor?

Teru Miyamoto s-a nascut in 1947, la Kobe. Dupa absolvirea facultatii de litere, paraseste cariera din publicitate si incepe sa scrie: „Raul tulburat, raul licuricilor”, „Brocart de toamna”, „Un cal frumos”, „Oamenii de pe strada viselor”, „Lumina fantomatica”

O iubire in culori tomnatice, incercand sa supravietuiasca anilor’90 ai unei Americi isterizate de dominatia Internetului, a vedetelor ieftine, a aberatiilor comise intru gasirea frumusetii eterne, a umorului negru, a rasului decerebrat.

Ea, o fosta regina a tabloidelor, care castiga primul concurs de frumusete la cinci ani si isi face primele operatii estetice la zece ani. Printre faptele ei de glorie se numara refuzul titlului de Miss America si inscenarea propriei morti. El, fost producator de succes, renunta la toate avantajele date de acest statut si alege o viata boema. Se intalnesc intr-un restaurant si se indragostesc la prima vedere. Numai ca ea dispare. Aventura cautarii femeii iubite se transforma treptat in cautarea acelor forte, valori, noime, care te-ar putea ajuta sa infrunti valul ratarii, vartejul ametitor al unei vieti risipite.

Douglas Coupland s-a nascut in 1961, in Germania de Vest. Debuteaza exploziv cu romanul „Generatia X: Povesti pentru cultura cu acceleratie”, aparuta la Humanitas, in 2008. Urmeaza alte 12 romane, printre care: „Toate familiile sunt psihotice”, „Generation A”, „Girlfriend in a Coma”.

Iubirea tragica dintre Romeo si Julieta, transpusa in Japonia inceputului de secol XX. Doi tineri, din lumi diferite, atrasi de lumea magica a Occidentului, in care nu exista tabuuri, legi nescrise, interdictii, lupta pentru povestea lor de dragoste. Au de infruntat prejudecati, lasitati, tradari, cutume, care pun lant greu peste pasiunea lor. Stiu bine ce se va intampla daca vor refuza sa se supuna traditiilor si legilor, dar nu vor sa puna zagaz iubirii. Povestea lor se va sfarsi tragic: vor purta impreuna stigmatul dezonoarei, si vor trebui sa suporte consecintele incalcarii legilor impuse de aristocratie.

Scriitorul Yukio Mishima a fost nominalizat de trei ori la premiul Nobel. S-a nascut in 1925, la Tokio, iar pe 25 noiembrie 1970, se va sinucide, in ritualul numit seppuku. A urmat cursurile facultatii de drept. A scris, printre altele: „Tumultul valurilor, templul de aur”, „Dupa banchet”, „Cai in galop”, „Templul zorilor”.

 

 

Anglia inceputului de secol XVII este bulversata de aparitia unui obiect miraculos: ananasul. Odata cu aparitia lui se dezlantuie o lume plina de personaje suprarealiste, intamplari fantastice si actiuni socante: Femeia cu Caini, care crede ca dragostea este o molima, si care are o atractie ciudata pentru prostituate, Cea de-a Douasprezecea Printesa Dansatoare de care se indragosteste Jordan, un baiat care construieste corabii pe malurile Tamisei si care-si doreste sa devina explorator, bisexuali care joaca X si 0, regi decapitati si bordeluri in care se face politica la varf.

Jeanette Winterson s-a nascut in 1959, la Manchester. Prima carte publicata, care are si un succes extraordinar de public si de critica, este in mare parte autobiografic: Portocalele nu sunt singurele fructe. Alte romane: „Pasiunea”, „Scris pe trup”, „Art&Lies”, „The PowerBook”
  

 

Al doilea razboi mondial lasa urme adanci in biografiile celor care l-au trait. O poveste de dragoste dintre un englez si o eurasiana, petrecuta in Hong Kong-ul aflat in ultimele lui zile de pace, inainte de invazia japonezilor, se sfarseste prost, ucisa fiind de delatiuni, lasitati, tradari, gloante. Supravietuitorii acelor timpuri negre incearca sa uite de ranile razboiului, sa lase in urma secretele intunecate care le-ar putea opri drumul catre o viata normala. Inocenta este pusa fata in fata cu biografii patate. Iubirea pune in balanta principii, valori si dorinte, pasiune.

Nascuta in anii optzeci la Hong Kong, Janice Y. K. Lee traieste de la cincisprezece ani in SUA. A studiat literatura engleza si americana la Harvard. A lucrat in redactia revistei Elee de la New York. Lucreaza la romanul „Profesoara de pian” timp de cinci ani

Numeroase publicatii, fie ele cotidiene sau periodice, au hotarat la un anumit moment x ca este ok si profitabil sa comercializezi, pe langa paginile aferente (in care, pana nu demult, se pompa publicitate) o carte (beletristica, de obicei, sau, mai nou, albume de arta) sau un CD (o carte audio, un film sau un documentar). Dar nu ideea in sine este dovada a insuficientei, a falsei culturi sau a kitsch-ului… ci motivul pentru care s-a luat o asemenea decizie (regret sa spun) rationala – poporul roman a ramas, in genere, chiar si la 20 de ani de la incheierea epocii predecembriste, un consumator incult, irational de kitsch si valoare adaugata in masa!

 

 

Ma indoiesc, cu profunda amaraciune, ca acel consumator tinta, gandit de publicatii precum Cotidianul, Adevarul, Jurnalul National sau Saptamana Financiara, este un om cu varsta cuprinsa intre 35 si 50 de ani, absolvent de studii superioare, cu un salariu mediu spre ridicat, cu afinitati culturale, care iubeste sa isi scoata consoarta la o piesa de teatru in week-end si sa isi plimbe copiii prin Notre-Dame in vacante. Toate au avut in minte, de fapt, mioriticul cioban de la oras, acelasi care se aduna, pana acum ceva timp, in fata la TV, sa urmareasca La bloc si, cu precadere Vacanta mare, alaturi de un mic, o bere Noroc (la pet, caci doar e mai ieftin, iar in reclama scrie ca nu isi pierde ‘propretatile’) sau un pahar de Adria.

 

 

 

Dar ideea oamenilor de marketing a fost de-a dreptul interesanta… pentru ca poate v-ati gandi ca un asemenea personaj ar fi mai curand interesat de un compendiu despre Dragonul Rosu sau ultimul LP semnat Florin Salam, dar nu aveti dreptate! Romanul nostru se trage din epoca ceausista, perioada in care modelele in viata erau nea Nicu si coana Leana, mari savanti si doctori docenti. Cum, asadar si prin urmare, sa avem de a face cu un personagiu ingrat?!? S-a luat, unanim, decizia de a-i oferi poporului ce merita: falsa cultura si kitsch… o teorie pentru forma fara fond a bibliotecii lor.

 

 

De aceea, la orice taraba Rodipet & Co., niciodata (sau aproape niciodata) nu se vor mai gasi Anna Karenina, albumul cu Picasso sau CD-ul despre prabusirea imperiului Enron. Macar de am putea miza pe o informatizare / scolire a neamului… dar, de fapt, servim Cezarului ce-i al Cezarului – o ocazie pe care nu o poate distinge de un second hand, third hand… n-th hand. Si, uite asa, s-a gasit o solutie pentru marirea vanzarilor si pentru o mai larga distributie a publicatiei-apendice…

 

Cine sa mai citeasca Jurnalul National sau Cotidianul (al carui unic cititor, pana nu demult, era prietenul Mircea Badea), daca deja are in propria sa biblioteca (cumparata chilipir din Obor) o intreaga colectie de nume grele?? Si uite cum romanul devine un intelectual in aparenta.

 

 

Au crescut, draga, vanzarile la ziar de cand au scos si ei carte. Vezi ca romanul are minte cat pentru doi americani? Da, corect… si uite cum americanii, desi in criza, raman cea mai mare putere economica din lume. Lor altfel le-a mers treaba cu kitsch-ul; ei au facut avere din vanzari ad-hoc. Ei o au pe Madonna, pe care noi am huiduit-o (doar nu e cantareata… ea face pleibec), dar noi o avem pe Andreea Balan, care a dansat in Spania!

 

Intre violurile de la ora 5 si blockbusterul cu Jackie Chan

 

Regret sa spun ca romanii sunt acel ceva cu mot; regret ca ne folosim subliminal de niste monstri ai literaturii si artei universale pentru a ne duce traiul de azi pe maine, pentru a spala creierele orasenilor, pentru a-i face pe cei mai amarati sa creada ca merita efortul. De fapt, noi nu meritam nimic; nu meritam Michelangello, nu meritam Boccaccio, nu mertiam Tolstoi, Dostoievski, Ferenheit 9/11 al lui Moore. Noi meritam ceva care sa ne puna capatul unei zile de munca prost platita; meritam violurile de la ora 5 si blockbusterul cu Jackie Chan.

 

 

Asa ca, indiferent de cat va fi sa contribuie la vanzarile in presa si la notoriezarea unui trust media, oamenii de cultura nu au trait si au murit (unii in saracie lucie, altii doar in saracie – lux!) pentru a sta in bibliotecile noastre, la un pret de chilipir. De ar fi ales sa se prostitueze, artistic sau chiar la colt de strada, ar fi valorat mai mult decat fenomenele de insuficienta, falsa cultura si kitsch pe care le promovam astazi atat de mult, incat de gasim tarabele Rodipet & Co. goale.